
About
A trecut aproape un an de la ultima noastră întâlnire, însă ecoul aplauzelor și emoția acelui concert au rămas vii în amintirea noastră. Scena este locul în care trăim emoții intense, iar fiecare interpretare devine o experiență unică, asemenea unui cântec adresat întregului univers. Motivați de dorința de a păstra această frumoasă tradiție, ne pregătim cu multă atenție pentru reîntâlnirea cu publicul, la Sala Radio. Repetițiile au început deja, iar entuziasmul nostru de a vă aduce bucuria colindelor este din ce în ce mai mare. Abia așteptăm să retrăim împreună magia sărbătorilor! Vă așteaptă o nouă seară plină de emoție, în care vom da glas celor mai îndrăgite colinde, atât de mult așteptate în preajma Sărbătorii Nașterii Domnului. Peste 150 de muzicieni, copii și tineri își vor uni vocile și talentul pentru a crea o atmosferă de poveste. Sala Radio se va îmbrăca în lumină și culoare, iar muzica va transforma această întâlnire într-o experiență de neuitat. Artiștii invitați Concertul va fi susținut de Corul de cameră THE ROYAL SINGERS , Corul de copii JUBILATE al Liceului Teoretic „Mihai Ionescu" din București și Grupul vocal UNISONG. Întregul program muzical va fi pus în valoare de un ansamblu instrumental reunit în jurul Orchestrei Filarmonicii „PAUL CONSTANTINESCU" din Ploiești. Scena va fi completată de prezența deosebită a doi soliști de excepție: soprana Diana Rad, recunoscută pentru rafinamentul și sensibilitatea interpretării sale, și baritonul Ruben Ciun
%2Fhttps%253A%252F%252Fstatic3.iabilet.ro%252Fimg%252Fdb%252Fevent%252F02%252F0d%252F1e%252F00000444040-4045.jpg&w=1920&q=75)

%2Fhttps%253A%252F%252Fstatic3.iabilet.ro%252Fimg%252Fdb%252Fevent%252F01%252Fe7%252F41%252F00000441461-c5e9.png&w=1920&q=75)

%2Fhttps%253A%252F%252Fstatic3.iabilet.ro%252Fimg%252Fdb%252Fevent%252F02%252F09%252F13%252F00000437133-a0dd.png&w=1920&q=75)
%2Fhttps%253A%252F%252Fstatic3.iabilet.ro%252Fimg%252Fdb%252Fevent%252F02%252F04%252F66%252F00000438220-a147.png&w=1920&q=75)
