Există o energie aparte într-un astfel de concert, când vocea tulburătoare și luminoasă a sopranei ă fiecare partitură în emoție pură, iar acordurile limpezi ale chitarei vestesc iubire, bucurie, dor, speranță, tinerețe. Nu e ca la teatru, unde spectacolul e exterior, în fața ochilor, pe scenă; aici dezlănțuirea e interioară. O emoție o cheamă pe următoarea. O arie o luminează pe alta, iar poveștile se desfășoară în inima fiecăruia. O fecioară care se sacrifică din dragoste și o floare a iubirii. O plimbare pe lângă plopii fără soț. Un cântec de pahar. Un moment de adorație în fața măreției naturii. O ieșire cu barca într-o zi cu soare. Toate acestea sunt guri de rai pe care le purtăm în noi, iar muzica e cheia care deschide poarta. Așa cum spunea Andrei Pleșu cândva, "orice sală de concert e totodată o sală de repetiție a îngerilor. Se spune că trupul îngerilor este acoperit de ochi. Într-o sală de concert, el e cu siguranță acoperit de urechi." Soprana Cristina Fieraru este genul de ființă care strălucește pe orice afiș. Tânără, carismatică, cu o voce sclipitoare, o tehnică diamantină și o prezență scenică magnetică, a reușit performanța de a intra devreme și serios în liga grea a liricii. Astăzi, ea este o prezență activă pe scenele importante: o întâlnești ba la Operă, ba la Ateneu, ba la vreo filarmonică ori în vreo catedrală, la Opera Comică pentru Copii, în vreun concert cameral ori în vreun festival. Peste tot, cântă neobosit, cu bucuria, lumina și dăruirea pe care nu