About
Despre Ducu Bertzi Ducu Bertzi este una dintre vocile definitorii ale folkului românesc, cu o carieră de peste cinci decenii pe scenă. Drumul său începe la Cenaclul Flacăra în 1976, unde se consacră rapid cu piese care aveau să devină parte din memoria colectivă a unui întreg popor. După 1985 lansează șlagărele care îl urmăresc și astăzi ,Și de-ar fi, Floare de colț, M-am îndrăgostit numai de ea , iar albumul de debut Dor de ducă (1997) devine cel mai popular album folk al anului. De-a lungul carierei a fost recompensat cu numeroase premii și distincții, este cetățean de onoare al Sighetului Marmației și al Bucureștiului, și continuă să cânte cu aceeași naturalețe cu care a început..omul cu chitara și sufletul deschis. REGULAMENT * Accesul copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv este gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii. Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permis în baza unui bilet valabil și dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permis în baza unui bilet valabil de acces. Minorilor le este interzisă servirea şi consumul de băuturi alcoolice. Este permis accesul cu animale de companie cu condiția respectării regulamentului privind animalele de companie în spațiul public (animalele vor fi ținute în lesă, câinii de talie mare sau rase agresive obligat